vineri, 17 februarie 2012


"Nodul" - dr. Ioan Marchiş

Nodul este un modul plastic construit din lemn care se întâlneşte şi azi în Maramureş în arta meşterilor populari...un adevărat depozit de idei semnificative...

Nodul tradiţional cuprinde şase elemente de lemn, grupate câte două puse faţă în faţă care se îmbină între ele într-un mod perfect geometric, în unele variante, introducerea ultimului element în nod produce o structură compactă imposibil de desfăcut. Ceea ce frapează la această misterioasă construcţie-simbol este nu numai că el realizează îmbinarea a trei planuri perpendiculare între ele (teorema lui Thales) fiecare pereche de elemente construind un plan distinct care se proiectează perpendicular pe următorul care se proiectează în acelaşi fel pe primul. De fapt, nu e vorba de planuri, ci de trei prisme dreptunnghiulare, perpendiculare între ele. O prismă este alcătuită din două elemente faţă în faţă care au funcţia simbolică a contrariilor. Astfel, avem trei perechi de contrarii perpendiculare între ele, formând un nod sau o stea.

Acest modul (stea) este identic cu modulul stea care se găseşte pe covoarele vechi din Maramureş, dar şi în culturile vechi cum sunt cea egipteană, arabă, mexicană, ucraineană, culturile nordice, asiatice şi alte culturi care îşi păstrează şi astăzi în folclorul lor acest simbol. Cu mici variaţiuni formale acest arhetip plastic se comportă ca o obsesie plastică în toate vechile civilizaţii (rămase până azi) fapt care ne trimite spre o concluzie că originea acestei forme este foarte îndepărtată în timp.

Aceste semne în „V” le găsim şi la culturile paleolitice din întreaga lume, fiind primele intenţii de simbolizare şi formare de semne.

În principal, la modulul în cauză avem doar evidenţiat un „V” pe partea superioară, unul opus „Λ” pe partea inferioară şi alte alte două perechi de semne în „V” în cele două orizontale în cruce.

Prin această trimitere spre centru, asistăm la o tulburătoare apropiere din 6 direcţii înspre golul interior, centru al modulului. Două „V”-uri creează o direcţie perpendiculară, în timp ce alte patru formează o cruce orizontală, constituindu-se o axă verticală şi un element pe orizontală (compoziţia ne trimite la simboolul arborelui vieţii „Axis mundi”).

Nu putem să nu observăm tendinţa acestei forme de a atrage atenţia asupra centrului, fapt care ne trimite la toată familia de forme romboidale simbolizând fecunditatea, întâlnite în folclorul european şi în culturile protoistorice.

Aceste argumente duc la sugestia că acest modul are semnificaţia Zeiţei-Mamă, simbol al creaţiei lumii şi al fecundităţii.

Este de adăugat că un simplu element din această structură îşi are propriul contrariu la capătul celălalt. Este o înlănţuire întreagă de dialoguri ale contrariilor. În estenţă, dacă unei perechi de contrarii îi este luată partea opusă, cealaltă parte se divide de la sine, formându-şi propriul contrariu. Dacă rupem o lumânare în două, înstrăinând un capăt de altul, fiecare parte îşi generează spontan alt capăt (contrariul) – unitatea şi echilibrul contrariilor fiind restabilite. Cu atât mai evident este acest lucru în lumea arhetipurilor care sunt matrice depozitare de idei. Nici o idee nu poate fi corectă şi adevărată dacă nu conţine în ea şi opusul ei.

Avem nenumărate exemple de androginitate în descrierea Zeiţei Mamă.

Putem concluziona că în acest modul se desfăşoară un eveniment sacru. În primul rând există semnul clar al Cerului care trimite un mesaj înspre Pământ. Apoi un mesaj clar spre înalt venit de jos de la om. Pe urmă celelalte patru trimiteri de pe registrul orizontal, simbolizând pe orizontală un timp anume, un moment important, un legământ între om şi transcendent. Înnodarea direcţiilor inimii, minţii, a lui Dumnezeu şi a omului creează un centru de forţe magice, un fel de placentă a lumii, un soi de legământ pe care îl face Dumnezeu cu omul, o promisiune de unire şi mântuire, a trecerii profanului în sacru şi descindere a sacrului în profan. Această poartă de întâlnire este uşor de dedus din perfecţiunea acestor direcţii ale modulului (din moment ce cele două V-urise intersectează la vârf – unul trecând în celălalt).

Frecvenţa obsedantă cu care apare acest simbol în toate culturile, atât pe elemente de lemn, textile, ceramică sau alte suporturi, ne face să ne convingem de marea însemnătate pe care „omul geometric” a dat-o acestui arhetip plastic...

În toate variantele sale, acest arhetip plastic este, după părerea noastră, cea mai perfectă expresie plastică moştenită din vechime.

Acest modul are toate caracteristicile unui simbol sacru. El a traversat preistoria şi istoria cu o forţă şi o vehemenţă de neînlăturat, rămânând şi azi la unele culturi elementul principal de pe covoare, porţi, ceramică.

Sămânţa din acest centru care pare însuşi modelul Universului poate reprezenta sau dovedi promisiunea unui Mântuitor, a reînvierii şi regenerării omului, a mântuirii lui. Este oare acest gol pântecele sacru care promite naşterea Mântuitorului omenirii? Căci dacă această formă este evident feminină, similară multor reprezentări ale Zeiţei Mamă, atunci suntem în prezenţa Oului Primordial şi a Lumii, dar şi a promisiunii regenerării infinite, a ciclurilor eterne universale. Această sudură a elementelor într-un centru sacru evocă desigur Căldura Primordială necesară declanşării Devenirii. Nodul acesta este o sămânţă sacră de iubire şi promisiune de moarte şi renaştere. Geometria lui este perfectă ca a unui cristal iar trimiterile lui simbolice sunt de necontestat. Acest modul este expresia geometrică a Oului Primordial (el demonstrează că viaţa şi moartea, pozitivul şi negativul, cerul şi pământul, susul şi josul, masculinul şi femininul aparţin aceleiaşi mari realităţi). El este o definiţie plastică a ceea ce înseamnă articulaţia contrariilor, trecerea lor unul în celălalt, declanşând ciclicitatea vieţii. În el e toată tensiunea transformării, momentul încordării, emoţia acestui eveniment de trecere. Cele 12 raze care izbucnesc din centrul acestui modul, explozia care se produce din acest centru, perfecţiunea proporţiilor, armonia perfectă a părţilor componente dau imaginea plastic-abstractă a unui zeu, a unei fiinţe de lumină. De altfel, el poate fi asimilat şi simbolului solar. Numerele 3 – 6 – 12 sunt caracteristice compunerii elementelor cu semnificaţii calendaristice.”

dr. Ioan MARCHIŞ,

„Simbolica artelor non-verbale – aplicaţii hermeneurice -”

Editura Ethnologica 2011.

„Nodul Dracului” – articulaţie universală

„Nodul Dracului” sau „Steaua Meşterului” este cunoscut şi sub numele de „Cheia Dracului”, dar denumirea corectă şi cea mai cunoscută este de „Nodul Dracului”. Este o structură care o dată îmbinată nu se mai poate desface. Că ultima piesă se bagă prin presare având în vedere elasticitatea lemnului. O dată asamblată ultima piesă nu se mai poate desface şi de aceea este „nod”.

Este ca „Nodul Gordian”. Îl poţi desface doar tăindu-l cu securea.

În mod sigur este rezultatul inteligenţei arhaice, un joc al inteligenţei arhaice. În mod sigur este rezultatul a sute de ani, poate chiar mii de ani de experienţă şi experimentare. Simbolizează şi ceva indestructibil.

Se pot face structuri foarte complexe pe articulaţia asta. În mod sigur simbolizează o articulaţie universală. Este la fel de precisă ca şi articulaţia organică. Eu cred că „Nodul Dracului” e vechi de două mii de ani.

Este posibil că s-a încercat schimbarea denumirii să nu apară „Dracu” în etnografie, dar nu s-a reuşit. E o pudoare prost înţeleasă. Unii spun că numele îi vine de la faptul că tot drăcuieşti până îl montezi dar părerea mea este că numele îi vine de la faptul că „îi lucrul Dracului”, că după ce l-ai montat nu-l mai poţi desface. Este ceva ireversibil. Lucrul Dracului este ceva care-l depăşeşte pe om. Aici este vorba de rezultatul muncii omului dar este ceva care-l depăşeşte pe om. Este exact ca şi Ucenicul Vrăjitor din Faust. Faust îi dă posibilitatea să declanşeze forţele malefice şi pe urmă îi scapă de sub control, nu le mai poate stăpâni. Cu Nodul Dracului este exact acelaşi lucru: poţi face îmbinarea dar n-o poţi desface. De asta-i lucrul Dracului.

Am auzit şi varianta că acest „joc” se dădea copiilor „blăstămaţi” (indisciplinaţi, care nu stau locului) să-i liniştească, să aibă ocupaţie dar şi să li se dezvolte creativitatea şi inteligenţa. Cred că doar o populaţie de păstori a putut să facă treaba asta, fiindcă păstorul a stat în munte ani întregi şi tot a repetat nişte operaţii până i-a reuşit lucrul acesta care este perfect.

Deşi toate cele 6 piese sunt inegale, niciuna nefiind identică cu alta, toate se îmbină perfect. În mod sigur simbolizează o articulaţie universală.

conf. dr. Nicolae Iuga


Invenţie brevetată OSIM